antimas.ro

Aflu astăzi că partidele din coaliţie au semnat un protocol prin care se angajează să susţină o lege prin care România să adere la un tratat fiscal european. Ce am banuit s-a adeverit. Ei (cei de la putere) vor “păpa” banii, Uniunea europeană va amenda România iar banii de amendă îi vom plăti noi (din buget). Ca afacerea cu FMI. Ei iau banii şi noi plătim. Atunci cum să nu te lupţi pentru putere cu toată înverşunarea?

Boc şi-a dat demisia! Şi ce dacă! Ştie Băsescu pe cine să pună în locul lui. Opoziţia visează alegeri anticipate? Numai dacă Băsescu vrea. Nu cred că vrea pentru că dacă ar vrea înseamnă că va fi suspendat anul acesta. Vrea să fie suspendat? Ar fi o minune. Şi cum minunile sunt foarte rare……..

Am avut avantajul să cunosc persoane care au trăit în perioada ocupaţiei ruseşti şi să ascult ce povesteau ei. Printre altele, îmi amintesc cum povesteau despre unele activităţi ale consilierilor sovietici. E uimitor cum seamănă ce aud azi despre uniunea europeana. Atunci persoanele nemulţumite se adresau consilierilor iar acum se adresează comisarilor europeni. Concluzia logică este că şi acum suntem sub ocupaţie, doar că alţii sunt stăpânii!!!

Nu eu. El. Cel mai deştept preşedinte al Europei unite! Abia au trecut două zile de la ultima “cuvântare” a marelui conducător şi iar se dă în “stambă”. Oare cine îl mai ascultă? Eu nu mai vreau să ştiu ce spune! Doamne, cât îl mai suporţi?

Contrar obiceiului am ascultat ce a spus Băsescu la întoarcerea de la Bruxelles (conferinţa de presă din 31.01.2012). Ce frumos ar fi daca nu ar minti!!! Oare ce alte interese are Băsescu? Aflăm noi mai târziu, fiţi fără grijă. Numai că de cele mai multe ori aflăm după ce apar efectele măsurilor luate de el. Eu i-aş pune o întrebare pe care nu i-a pus-o nici un reporter. Daca România are acele posibilităţi de ce mai trebuie să aderăm la un asemenea pact? Ca să fim amendaţi? Eu cred că aruncă o nouă “problemă” în faţa opoziţiei. Vom trăi şi vom vedea.

Circulă pe net un mail prin care se solicită semnarea unei petiţii pentru înlăturarea lui Băsescu de la preşedinţie, iniţiată de unele partide politice. Am refuzat de fiecare dată să semnez pentru că nu accept ca o astfel de iniţiativă să aparţină unor partide. Să semneze membrii lor de partid. Eu aş fi semnat dacă iniţiativa ar aparţine străzii. Aud că şi unele sindicate au semnat protocoale cu nişte partide. Ce societate mai e şi asta? Oare există protocoale de cooperare între rechini şi alte vietăţi? Între lupi şi oi?

În seara asta Emil Hossu s-a stins fulgerător, mărind numărul celor pe care îi invidiez. Nu îl invidiez pentru că a plecat dintre noi ci pentru modul cum a făcut-o. Dumnezeu să-l odihnească.

Îmi pare bine că nu am murit încă. Dacă muream pierdeam ocazia de a fi contemporan cu cu cel mai mare “teoretician” al societăţii româneşti. Cum să nu mă felicit?

“fostul colonel Dogaru”? Chiar preşedintele ţării nu ştie că gradul militar nu se retrage decât în urma unei hotărâri judecătoreşti irevocabile? E clar că a vrut să jignească.

Am studiat-o în liceu dar nu am înţeles mare lucru! Îmi pare rău că trebuie să fac un efort, dar trebuie, pentru că este un mod de a înţelege situaţia neamului nostru. Trebuia să o public pe blog în urmă cu 10 zile.

RUGĂCIUNEA UNUI DAC
Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de vieaţă dătător,
Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n’au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă’ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-a nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenirii izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi’n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lâng’acestea cerşesc înc’un adaos:
Să’ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvinteze pe cel ce mă împilă,
S’asculte orice gură ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să pue’n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş’acela între oameni devină cel întâiu
Ce mi-ar răpi chiar piatra ce-oiu pune-o căpătâiu.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân’ce-oiu simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că’n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C’ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a’mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o —
Când ura cea mai crudă mi s’a părea amor . . .
Poate-oiu uita durerea-mi şi voiu putea să mor.

Străin şi făr’de lege de voiu muri—atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţa l-arunce,
Ş’aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe cânii, ca inima-mi s’o rumpă,
iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci vieaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmã
Şi’n stingerea eternă dispar fără de urmă!